Moldovenii sunt români. Acelaşi neam, aceleaşi obiceiuri.

Moldovenii sunt români. Acelaşi neam, aceleaşi obiceiuri.

Ziua de astăzi nu ştiu ce îmi demonstrează mai tare: faptul că sunt „zen” şi nimic nu îmi poate strica dispoziţia de a dedica timpul liber lucrurilor importante (a.k.a. plimbările cu căţeii) sau că mi-am dovedit încă o dată că Moldova e fix o Românie mai mică, unde poţi vedea mai clar şi mai dur caracteristicile noastre de neam.

Pe scurt, românii din România, şi cetăţenii Republicii Moldova se caracterizează prin:

  • ospitalieri (naturaleţe, cei de la est de Prut, comercială, cei de la vest de Prut)
  • kombinator („facem noi să fie bine, ca să nu fie rău” / „Ia-n-ascultă, am eu o idee”)
  • strângători (orice are sub 200kg şi poate fi mutat de pe loc, o să dispară repede din orice loc vizibil. Ce-i drept, sansele sunt mai mari in Basarabia decat in Iasi.)

Caroce, mi s-a furat al treilea scuter în trei ani de când sunt în Moldova. Şi nu că n-ar fi fost al doilea furat de pe o şosea circulată (Calea Ieşilor) sau că se găsea fix la 50m de intrarea într-o secţie de poliţie.

Toată tărăşenia e că am rămas cu motorul în pană miercuri noapte şi aveam altele pe cap, astfel încât nu am putut să merg să îl recuperez. Şi da, eram conştient că e foarte posibil astăzi să nu îl mai pot găsi. Asta pentru că în Moldova de fiecare dată când parcam un scuter undeva, plecam cu gândul că e posibil să nu îl mai găsesc. Pentru că… suntem români.

Pentru că aici, în Moldova, toată lumea te atenţionează că se fură. Şi atunci mă întreb de ce naiba vin unii deştepţi şi dau vina pe romi că se fură în România? Aici nu prea sunt romi. Nici măcar ăia de la Soroca nu se pun la socoteală că sunt rămaşi de sămânţă să avem ce le arăta turiştilor. (A propos, „La Castelele” din Ciurea sau Grajduri bat dealul din Soroca la fund aşa cum bate National Geographic orice blogger de turism.)

Revenind, dacă aici se fură ca-n codru, dar nu sunt romi, atunci cine fură? Da, tot ai noştri fraţi. Suntem un neam şi asta ne ocupă tot timpul.

Avem de ambele părţi ale Prutului aceleaşi obiceiuri, aceeaşi educaţie genetică a descurcăreţului. Suntem produsul unor regimuri bolnave (fanariot, rus, otoman,comunist, de tranziţie), iar sechelele astea sunt la fel peste tot, de la relaţiile de afaceri, până la dilema femeii care vrea să fie iubită şi preţuită, dar de un sponsor.

Suntem acelaşi neam pentru că ne iubim ţara doar când plecăm din ea, muncim de rupem peste hotare, nu vrem să ne întoarcem acasă, dar vrem să facem ordine pentru cei rămaşi, îi urâm pe ai noştri (cei din Moldova pe cei din România şi invers) pentru că sunt oglinda propriei noastre familii.

Aşa că fraţi români, da, Moldova e superbă, ospitalieră, dar se şi fură, că-s de-ai noştri.

Moldovenilor le spun atât: de fiecare dată când îmi va spune cineva de aici că îi urăşte pe „români”, zâmbetul meu nu va fi unul prefăcut, ci de milă.

Acum e timpul pentru o plimbare în cel mai frumos şi sigur oraş de pe planetă. Pentru că aici nu trebuie să te temi să te plimbi pe străzi. Aici trebuie doar să te temi să nu laşi chestii mici la vedere.

P.S. Celui care a furat-o pe Bella îi transmit că avea carburator nou, simeringuri la fel, dar actele sunt la mine şi era singura roşie de modelul ăsta din Chişinău. Habar nu am dacă am rămas în pana prostului sau ceva intern. Nu mergea indicatorul de combustibil.

 

Social Media Managerii sunt sortiți să piară în iad

Social Media Managerii sunt sortiți să piară în iad

Acest articol nu are nicio legătură cu Referendumul la care #stauacasă. Acest articol are pur și simplu legătură cu bunul-simț, pe care Biserica, de data aceasta nu cea Ortodoxă Română ci una afiliată minunatei și pravoslavnicei Mitropolii a Chișinăului și Întregii Moldove, se laudă că ni-l predă și ni-l oferă ca exemplu.

Pentru că am scrisc cândva de un mozaic de la Iași care mi se pare că nu-și are locul pe pereții pe care a ”aterizat”, astăzi vă delectez cu o imagine postapocaliptică de la Chișinău, de pe pereții Catedralei (așa scrie pe frontispiciu) ”Sfinții Împărațit Constantin și Elena”, de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, gard în gard cu clădirea SIS.
De la început, cred că acest locaș de cult e destinat să devină un clasic al tururilor ghidate în anii care vin, dar mai ales peste vreo patru sute de ani, când omuleții gri cu ochi negri și chelie care vom deveni vor dori să vadă cum lucram noi mici și cocoșati la laptop în anii 2000, fiind la fel de înapoiați ca dracul care nu descoperise încă ”Tabletele Legii”, deci mai avea nevoie de tastatură.

Biserica Sfintii Constantin si Elena  Chisinau
Până una alta, dacă Biserica ne spune că trebuie să aducem copiii la ea, ia gândiți-vă dragi prieteni și hateri deopotrivă, cum e să îți duci copilul într-o biserică ce ar putea lesne să aiba un rating R cu cerculeț pus la intrare.

Bărbați care se muscă de gât (nimic sexy in asta, de data această), femei care își smulg carnea de pe ele, cranii care mai de care mai fanteziste, de până și cea mai tupeistă rockotecă ar fi invidioasă.

Da, mergeți cu copii la biserică și învățați-i în același timp să fie optimiști, să aibă încredere în ei și să nu se teamă de bau-bau. Spuneți-le că Dumnezeu e bun și milostiv, dar arătați-le că doar cu o parte din ei, că restul, mamă-mamă, uite ce pățesc. TInere, intră cu curaj în viață, dacă mai ai de unde!

Încă nu am informații despre cine este pictorul minunăției, însă documentarea de-abia începe. Stați pe-aproape, iar cei din România, #statiacasa!