De ce ne temem de Estul Sălbatic?

De ce ne temem de Estul Sălbatic?

Vara aceasta am trecut Marea Neagră, pentru prima dată. Nu, nu înot, ci cu avionul.

Nu a fost prima mea experiență C.S.I. După cum mulți dintre voi deja știu. Locuiesc de patru ani la Chișinău, deci sunt destul de bine tăvălit prin multe cutume și povești post-sovietice, dintre care o parte mi-au confirmat clișeele despre ”Est”, dar marea majoritate m-au făcut să îmi doresc să explorez răsăritul acesta de lângă noi.

Voi fi scurt. Nu voi scrie romane cu impresii, detalii tehnice, număr de stele la hoteluri sau ”scoruri” la cazare. Doar că, după ce am fost de nenumărate ori în Ucraina, Cernăuți, Kiev, Odessa fiind locuri pe care le frecventez des și cu plăcere, Sochi / Adler la mare și Krasnaya Polyana la munte în Caucaz, apoi în Azerbaidjan la Baku și în zona lor muntoasă, mi se pare prea greu nu doar să le povestesc prietenilor și colegilor cât de frumoasă e experiența turistică acolo.

Oamenii sunt mult mai dispuși să audă despre Thailanda, Grecia sau Paris decât despre Est. Așa cum spunea și un fost coleg de-al nostru de la Travis, noi, românii, trăim cu niște concepții greșite despre o zonă căre acoperă cam un sfert de glob.

E normal. E normal să te temi de un trecut care încă doare. Doare Basarabia ocupată, dor anii de comunism și represiune. Dor multe încă în sufletul nostru, iar eliberarea aia bruscă din 1989 pare că ne-a închis complet ochii spre zona aia unde limba rusă e lingua franca.

Poate însă ne temem că vom vedea lucruri care ne vor face să ne gândim cât de prost s-au mișcat lucrurile în țara asta în ultimii treizeci de ani, iar alții ca noi s-au descurcat mai bine în turism?

Ne place să ne lăudăm cu deschiderea spre nou, cu ”experimentalul”, dar în tot timpul acesta Georgia, o destinație turistică vizitată de 8 milioane de oameni în 2018 îți aduce răspunsul ”și ce să văd acolo” de la turistul mediu român. Da, în Georgia poți zbura direct din Bucureși la niște tarife absolut democratice, încă disponibile la 120-130 eur în sezonul de iarnă, pentru că românul nostru încă are creierul bătut în cuiele clișeelor legate de Est, ”sovietic” = vechi și prost.

8 milioane de turiști anual în Georgia, însă din București biletele de avion pentru Tbilisi de-abia se vând. Zbor direct! Oare nu cumva ar fi bine să ne regândim atitudinea despre noi și despre deschiderea noastră în gândire? E următorul meu punct pe listă.

Peste 170km de pârtie construite pentru Olimpiadă la Krasnaya Polyana. Ce-i drept, sălbăticiunea Caucazului nu prea mai există acolo. Orice metru pătrat e controlat sistematic cu tunuri antiavalanșă săpate în stâncă de Doamne-ferește. Da, la ruși se poate schia în condiții excelente și vei avea parte de o experiență excelentă ca să ajungi acolo.

Băieții lui Putin nu s-au mulțumit să tragă liniuțe prin pădure, ci au tras o șosea de mare viteză de la aeroportul Adler, cu tot cu tuneluri și cale ferată de mare viteză aferentă. Ca să nu spui că nu ai cum ajunge la resorturile ridicate și ele de la zero, printre care una are un nume ușor glamuros, ca să știi ca firma mamă are destulă putere să își tragă un munte și o stațiune de schi dacă vrea: Gazprom. Personal, prefer Rosa Khutor în acea zonă. Recunosc, am și ceva pile acolo.

Baku. La întoarcerea de acolo le-am spus amicilor că mi-aș dori și eu câțiva ani de dictatură dacă Chișinăul sau Bucureștiul, ori măcar Iașiul ar arăta cum arată acum capitala Azerbaidjanului.

Ordonat, curat, nou, totul se construiește riguros, într-unul din cele două stiluri: corporatist sci-fi cu tente culturale azere, adică sticlă, beton, oțel și fantezie inspirată de motivele tradiționale de trăznești când vezi ce le-a ieșit, ori al doilea stil, o stranie copie a clădirilor europene de secol XIX din Paris sau Barcelona . Bulevarde întregi parcă scoase din Parisul lui Haussmann. Și totul arată nou. Până și centrul vechi, ”Orașul de Interior”, aflat în patrimoniul UNESCO.

E drept, Baku pute a petrol și a gaze arse. Dar și noi avem vin, munți, mare, ploaie, cernoziom, etc. Hai să nu ne plângem degeaba.

Despre Odesa, dragostea mea, voi scrie separat. E prea frumos și prea aproape de noi orașul acesta.

Sunt încă multe comori în CSI de explorat. Chiar și Moldova noastră. Că e a noastră. Noi suntem urmașii urmașilor urmașilor celor de la 1504.

E timpul să nu ne mai temem de ele. Voi ce ziceți?

Vreți să călătoriți în ”Estul sălbatic”? Aruncați-mi un mail pe dmc@europenow.pro sau alin.patru@travis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *