Foamea aduce inspirația. La Bolta Rece.

Foamea aduce inspirația. La Bolta Rece.

Era 20.30, marți seara. Prins între hârtii, la birou, mă rodea foamea. Privesc  teancurile de facturi (e perioada aceea a lunii), iar ele nici măcar nu mă bagă în seamă, de parcă vor să îmi întoarcă atenția și dragostea pe care le-am purtat-o de sărbători. Stau tolănite și nonșalante, stivuite pe căprării de TVA, pe jos, în jurul biroului de la Travis pe care l-am ocupat în lipsa colegului plecat să urce Matterhornul . Simt că mă roade foamea. Mă apucă o poftă de ciorbă soră cu graviditatea.

”Hai până la Bolta, că e un pic mai sus!”,  zic eu în gând, de parcă foamea m-ar fi dedublat și eram cu cine știe ce prieten căruia îi spuneam o mare taină.  Îmi iau geaca de la cuier, pun fularul și o iau agale la deal, amușinând aerul în căutarea unui iz de ciorbă de burtă, că asta mi se cuibărise în suflet de cum ieșisem pe ușă.

Afară era plăcut, nici prea frig, nici prea de iarnă. Pentru un mijloc de ianuarie, nici nu ai fi spus că ești la Iași, la câțiva păși de strada Rece. Las în stânga și în dreapta mea șaormeriile din micul colț arăbesc al Iașiului, înfipte parcă înadins în coasta bisericii Sfinții Teodori, clădire monumentală de secol XVII. Am o mică revelație în timp ce fotografiez clopotnița bisericii îmbrăcată într-un halou de lumină desenat de ceață: ”Și Iașiul are o biserică a Sfântului Teodor Tiron, nu doar Chișinăul!”. Metehne de ghid: căutăm mereu ceva să ne lege orașul de baștina turiștilor pe care îî plimbăm.

Biserica Sfintii Teodori Iasi
Biserica Sfintii Teodori Iasi
foto: allin4.ro

Și i-am plimbat de multe ori pe drumul ăsta spre Casa Bolta Rece, cel mai longeviv restaurant ieșean, poate cel mai vechi din țară. Culmea face să scriu acest blog azi, de ziua Boltei. Din 17 ianuarie 1786 e atestată documentar. Sună așa de oficial de parcă ar fi oraș.

La fel, urcam straduța Sf. Teodor la pas cu ei, gândindu-mă, ca și acum, la bunătățile de acolo. Printre pași, răsfiram planificarea momentului ”UAU!” când, la intrarea în hrubă turiștii vor fi bine aghezmuiți cu o țuică sănătoasă cum doar acolo găsești în Iași. E un fel de asigurare că spiritele vor fi vesele pe parcursul mesei. Mai condimentam urcușul la deal,  pe străduțe pe unde autocarele intră și ies doar dacă șoferii au făcut stagiul pe 188 prin Chișinău, cu câte-o poveste de despre scriitorii care au trecut pragul localului. Dădeam ușor în clocot povestea și foamea turiștilor pe scările muzeului Codreanu, ca să fie încă fierbinte când apar farfuriile în Boltă.

Cam așa îmi făceam singur, aseară, când, de foame parcă, îmi venise și pofta de fotografiat. Zâmbeam ușor nătâng și mă gândeam că artiștilor le vine inspirația de foame. Cine a văzut artist celebru și bogat în tinerețe?

Treg pragul Boltei. Aproape mecanic, cotesc la dreapta, apoi la stânga. Picioarele știu bine drumul. Liniște deplină, însă. Ciudat. E…prima dată. Mă uit la ceas: ora 21.00. Cobor cu încredere totuși și poftă multă, mai mult țopăind decât pășind. Pătrund.

Bolta Rece Iasi / foto allin4.ro
Casa Bolta Rece Iasi – foto: allin4.ro

La dreapta, lăutarii casei, trei, tăcuți. Fiecare la câte o masă, mă priveau de parcă aș fi aterizat dintr-un univers paralel. Caut cu privirea ospătarii. Aparent, niciunul în camera. O ospătăriță robotea ceva în spatele barului, luminată de un singur bec, din spate, ca în filmele cu securiști. Mă privea și ea, ușor românește, ca atunci când te duci la Finanțe în zi scurtă și ceri o fițuică. Sau, ca să mă înțeleagă și prietenii de peste Prut, ca atunci când cumperi ceva din magazin la Chișinău și soliciți o factură.

Aplecat peste masa, culmea, chiar în fața mea, ultimul pe care îl zăresc e ospătarul. De-o vârstă cu localul, grizonat bine, omulețul ar fi putut fi imaginea unei beri artizanale, doar că avea voioșia unei bălți de noroi în octombrie. Ședea ardelenește în inima Moldovei și… cam atât.

”Speranța moare ultima și moare de foame”, așa că totuși, hai să întreb. Și chiar întreb:

”Bună seara! Mai serviți? Aș vrea o ciorbă, ceva scurt.”

”Nu.”, iar privirea îi căzu de acolo de unde și-o ridicase la fel de scurt către mine pe cât se auzi cuvântul. Nici nu știu ce privea. Parcă ochii cumva învăluiseră obiectul ală  cu plictiseala lor și îl ascunseseră cu totul.

Resemnat, mă întorc, urc scările mecanic, cotesc la dreapta, apoi la stânga. Ies.

”Speranța moare ultima și moare de foame”. Pășesc pe verandă și arunc o privire în salonul de sus. Mi se păruse că văd un cap de mușteriu. Apoi, nu îl mai văd.

Bolta Rece Iasi
Masa la Bolta Calda.

Mi-e foame, simt nevoia să fotografiez. Pozele, le găsiți mai jos. Mi-a fost oare destul de foame? Poate ajung și eu faimos cândva pornind de la Bolta Rece.

Ciorbă, nu am avut. Supă, da. Trăiască poporul prieten din Vietnam, mereu la datorie! Și puiul de Shanghai, la microunde. Facturile au fost într-un final, învinse.

Și totuși, nu-mi cereți să fiu supărat pe Casa Bolta Rece. Nu pot. Mi-e prea drag locul ăsta în Iași pentru că nu e un restaurant cu mâncare tradițională românescă. Casa Bolta Rece este chiar un restaurant cu specific românesc, așa cum nu veți mai găsi poate decât pe la Moara Drăgaicelor, la Buzău, sau la Crama Sibiul Vechi. Cam atât.

Românul nu e mereu vesel și ospitalier. Nu are cum. E român, e om. Hangițele noastre din cărți nu erau mereu zâmbitoare, zvelte, tinere și primitoare, dar aveau mâncare bună, cum e mereu la Bolta Rece la Iași. Bine, când servesc. Iar lăutarii, nu pot să cânte fără mușterii.

Să nu mă înțelegeți greșit, la Casa Bolta Rece de obicei sunt mușterii și nu puțini, așa că fiți pregătiți cu bacșiș și provocări de cântece, că merită!

Așa că, dacă treceți prin Iași, musai treceți pe la Casa Bolta Rece, dar nu faceți ca mine să mergeți pe nepusă masă, ci dați un telefon de rezervare înainte (+40 232 212 255). Ca sa nu… ”Nu.”.

 

 

 

O zi prin Moldova: Mănăstirile Căpriana, Hâncu, Vărzărești

O zi prin Moldova: Mănăstirile Căpriana, Hâncu, Vărzărești

Sâmbâta aceasta m-am trezit și mi-am făcut curaj să ies din casă pe un soare cu dinți pentru că, undeva, pe lângă Circul din Chișinău, era locul de îmbarcare într-o excursie de o zi care urma să mă poarte pe la trei mănăstiri istorice din Republica Moldova: mănăstirile Căpriana, Hâncu, Vărzărești. Continue reading