În loc de later edit

Astăzi am fost sunat de domnul Simion Giurcă – Șeful Biroului de Promovare Turistică a României la Viena și am avut o discuție mai mult decât civilizată. Mi-aș fi dorit mai mulți oameni în promovarea turistică a României cu care să se poată discuta așa.

Îi mulțumesc pentru anumite explicații și timp și sper să redau cât mai bine aici punctele pe care dumnealui mi-a mărturisit că nu le-a transmis mai departe odată cu situațiile și documentele de închidere a biroului. Eu cred că e bine ca această poziție să fie cunoscută.

La fel, sper să mă fi făcut înțeles că nu scriu ca jurnalist și nu îmi propun și nici nu îmi asum obiectivitatea. Blogul este un jurnal și scriu trăiri și situații subiective, păreri și poziții pe care le argumentez și susțin ca atare.

Astfel:

  • Sunt oameni și birouri de promovare unde oamenii și-au dat silința și au făcut munca pe cât de conștiincios posibil.  Opinia mea: asta nu înseamnă că rezultatul muncii lor nu a fost umbrit sau anulat de funcționarea unui sistem birocratic și inadaptat unui mediu foarte concurențial: turismul.
  • Plățile pentru participarea la târguri, răspunsul greu sau inexistent al celor care au acces la promovare@mturism.ro  – de multe ori fiind la fel tratați și șefii de birouri de promovare ca noi muritorii de rând – sunt rezultatul angajaților ”de la centru”. Întrebările mele retorice: Cine era centrul centrului? De ce nu au fost sancționați responsabilii acestei delăsări cumplite, care nu a fost temporară? Există semnalări scrise ale acestor probleme din partea birourilor de promovare la care s-ar fi putut răspunde cu măsuri?
  • Domnul Giurcă vrea să închidă obloanele discret și să își continue activitatea altundeva.Cu prestanță. Opinia mea: Pentru ca un sistem să fie reformat, trebuie să știm unde au fost problemele, și din interior. Ar fi o greșeală plecarea discretă. Acești oameni trebuie ascultați. Ar fi o greșeală plecarea tuturor omenilor care pot sau vor să facă. Pentru asta există concursuri de angajare, concursuri de proiecte.

Rămân în continuare de părere că promovarea turistică a României trebuie făcută pragmatic, de către oameni cu experiență în business-ul de turism, de către manageri de marketing și vânzări pentru destinații. Noi avem nevoie de sales force, nu doar PR. PR-ul e doar o ușă care se deschide, dar ce facem când se deschid conturile.

Și da, este nevoie de un restart complet al sistemului de promovare turistică a României.

Să ne vedem de oile noastre în turism

Să ne vedem de oile noastre în turism

Scriu astăzi pentru colegii din ”provincie”, care nu putem și nu avem cum să mergem la toate ”comitetele și comițiile” Înaltei Porți a turismului de la Bucureși, formată dintr-un cocktail destul de inflamabil de asociații mai mult sau mai puțin patronale, agenții guvernamentale și minister(e).

Tendința omului de turism din ”provincie” este să depindă, în acest caz, de informația pe care o primește prin presă, Facebook sau latrinograme. Ori, dacă este să ne uităm la articolele de presă din ultimele săptămâni, la declarațiile de presă ale domnului Alin Burcea care atunci când exact oameni din turism (Infotripiștii) îi adresează întrebări, îi tratează cum am scris aici, atunci deja impresia generală este că avem in Mircea Titus Dobre un blestem aruncat asupra turismului românesc de care doar cavalerul în armură (sau ie de ciobănaș, dacă îmi aduc bine aminte niște felicitări de Crăciun) din vârful ANAT ne poate salva.

Doar că eu am stat față în față cu dl. ministru al Turismului pe 9 iunie 2017, la Tg. Ocna și simt nevoia să scriu ceea ce cred văzând o discuție deschisă, pe față, între vreo 70 de oameni de turism din Bacău, la care s-au adăugat un sucevean din Iași și un oltean din Chișinău, și un om despre care eu cred că cineva vrea să credem că a făcut-o de oaie.

Să încep cu ce căuta olteanul din Chișinău acolo. M-am dus pentru că am o problemă fixă și împuțită tare: vămile Albița și Sculeni, mizeria din ele (WC-urile insalubre), tratarea cu superioritate a pasagerilor și turiștilor din Republica Moldova – chiar dacă sunt cetățeni români –  de către personalul celor două instituții cu care ai contact acolo, timpii idioți de așteptare la punctul de trecere a frontierei în sezonul vacanțelor din Moldova, când se toarnă turiști spre Târgu-Ocna, Slănic Moldova, Sovata, Bucovina, și vara, când incoming-ul din Republica Moldova se mută și spre România cu turiști străini care vin spre cea mai apropiată capitală din zonă, care nu este Bucureștiul. Acestea sunt lucruri pe care am încercat să i le semnalez și domnului Alin Burcea anul trecut, la care am primit o durere în cot ca răspuns. O spun franc și fără teamă: dacă pe aici treceau charterele touroperatorilor spre Grecia, interesul era mai mare!

I-am cerut domnului ministru,, din partea Asociației Naționale pentru Turism Receptor în Republica Moldova (ANTRIM), să facă tot ce îi stă în putință ca să nu ne mai fie rușine să aducem turiști prin Moldova în Uniunea Europeană. Ce se întâmplă la această frontieră este scandalos, iar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice mai are și nesimțirea necesară să declare pentru TeleM Iași că e vina turiștilor că o instituție a statului nu poate găsi soluții, chiar și cu plată, pentru a crea condiții SALUBRE, în două vămi. La Oancea de ce se poate, domnilor funcționari de stat.

I-am reamintit, ca român, că anul viitorul e Centenarul Marii Uniri, iar ca om de turism, cel mai bun cadou de aniversare pe care Departamentul Centenar al Guvernului României poate să îl facă românilor de peste Prut este civilizarea frontierei. I-am reamintit domnului ministru că Centenarul Unirii Basarabiei cu România este ceva mai devreme, pe 27 martie 2018. Cetățenii români de peste Prut merită tratament demn la frontieră în anul marii aniversări. Dacă primim cadou un monument, o să facem pipi pe el, că toaletă canci.

Am găsit înțelegere, atenție și respect pentru problematică. Am primit sprijinul colegilor din județul Bacău în argumentare și le mulțumesc din suflet pentru asta. Ei simt cu adevărat turismul dinspre Republica Moldova.

Atitudinea domnului ministru este una de manager. Își scrie frumos pe foaie ideile, răspunde. Nu îl domnesc din pupincurism, ci din obișnuința respectului în limbaj pe care o am din presa britanică și franceză. Adică unde mai e presă, ca breaslă.

Nu pot să neg faptul că m-am bucurat când am auzit acum câteva săptămâni că se vor închide birourile de promovare turistică din străinătate. Acolo la promovare@mturism.ro era un cancer care ne omora pe toți. Începând cu totala ineficiență a acestor birouri (rapoarte știm toți să scriem), mai ales în ceea ce privește cunoșterea modului de funcționare a pieței de turism (un jurnalist în turism sau un blogger nu va fi niciodată specialist în turism și nu va ști cum să facă o vânzare activă a unei destinații către profesioniști) și cu modul anemic de animare a standurilor României la târgurile de turism, totul mergea prost.

Rezum aici, câteva puncte pe care le-am mai spus și scris, pe șleau, și pentru care am auzit că sunt un ”agitator” sau ”rebel”:

  • acum câțiva ani România a fost exclusă de la IMEX  pentru neplata facturii de stand
  • la WTM Londra România a fost suspendată de pe site pentru plata facturii de stand exact când se făceau programările pentru întâlniri. Am fost reporniți cu 7 zile înainte, când jocurile erau deja făcute
  • de Chișinău se ocupă Biroul de Promovare de la Moscova
  • de târgul de la Tel Aviv se ocupa în 2013 Biroul de Promovare de la Madrid
  • răspunsul pentru înscrierile la expoziții anul trecut au fost primite după 6-7 luni de la trimiterea documentației, cu insistențe
  • dacă primești un răspuns de la promovare@mturism.ro trebuie să te consideri privilegiat
  • la întâlnirea WTO de anul trecut sper că numele meu nu apare pe lista participanților, pentru că m-am retras când am aflat că ANT ne roagă să nu venim pentru că eram la umplutură ca să le iasă numărul de pax pentru bugetul total. Nu, nu poți organiza evenimente cu sumele din caietele de sarcini SF de pe site-ul fostului ANT. Chiar, de ce ANT nu publica niciodată și numele câștigătorilor de licitații ca să știm și noi cine sunt performerii în bugete de turism din România? Pe bune, oamenii ăia merită o statuie dacă pot organiza două coffee break complexe / zi cu vreo 6 ron de persoană. Colegii care au mers, ia spuneți, ați apucat ceva la prânz? De cina de întâmpinare nu mai zic nimic, știu că ați fost dați la o parte, deși în scripte apăreați mulți dintre voi la număr. A fost ciudat să primesc telefon de la ANT să nu merg la o parte din program, iar WTO să îmi scrie la 15 minute după să îmi reconfirme întreg programul. Bine, ei sunt niște proști, nu știu cum se lucrează la noi.
  • numărul de telefon de la promovare@mturism.ro era la fel de inexistent

Sunt lucruri pe care i le-am spus si domnului ministru la Tg. Ocna. Sunt răspunsuri pe care le-am primit și pe care nu le-am găsit în presă:

  • se cauă un sediu pentru Minister, ca să nu mai existe problema actualei dispersii a personalului în clădirea Ministerului Transportului;
  •  vor fi înființate birouri noi de promovare, cu altă organizare. Am reținut, printre altele Beijing, Varșovia, Chișinău. Eu am propus să fie chiar sub formă de licitație – prestator de servicii, firmă locală de marketing al destinației. Ar fi o variantă. Dacă Israel face asta, de ce să inventăm noi roata?
  • va exista un sistem de gestiune electronică a corespondenței și documentelor
  • pe Promovare sunt posturile scoase la concurs – dați sfoară în țară!
  • se va face o selecție mai riguroasă a expozițiilor unde se participă. Asta trebuie citit ca: bugetul va fi împărțit pentru un ROI mai bun la cele care se participă! Revenim la rapoarte…

De vouchere ați citit deja in Agerpress. De garantare, însă nu, despre Legea Turismului, la fel.

Legea Turismului va fi supusă dezbaterii publice cât de curând. Asta e foarte important! Fiecare din noi vom avea dreptul să ne expunem opinia, ceva ce dl. Burcea nu își dorea în iarnă legat de fondul de garantare. Trageți dumneavoastră aici concluzia.

În loc de de concluzii arunc niște întrebări:

  • De ce ziariștii noștri – unii dintre ei chiar foarte stăpâni pe subiectul turismului – nu au publicat nimic atunci când situația suspendării României la WTM era în toi și aveau toată informația necesară să scrie ceva care să rupă, dar acum scot oaia în fața, pornind mai mult de la interpretare – trunchiere a unei discuții?
  • De ce deranjează adevărul că structura ANT era una ineficientă și care a permis falimente răsunătoare, și trebuie reconstruită de la temelie, cu materiale noi? Se pierd cumva niște relații?
  • De ce atunci când citești presa ai impresia că ai un incompetent ca ministru al Turismului, dar față în față discuți cu un manager care gestionează resurse ca în mediul privat?
  • De ce trăiesc cu impresia că anumite persoane refuză în continuare să vadă soluții alternative la Fondul de Garantare, când unele elegante au apărut de la colegi de breaslă?
  • Din timpul  mandatului cărei persoane se știe că trebuie rezolvată problema garantării pachetelor turistice?
  • De ce atâta grabă în continuare legată de garantare, când mai sunt șase luni? Cineva nu a înghițit niște hârtii și a deranjat că îi ascultă și pe alții = dezbatere publică?

Sezon fructos tuturor! Mi-am făcut o poză cu dl. ministru, că nu se știe cât vom mai avea minister.

Notă: Aluziile la oaie nu sunt accidentale.

Ministrul Turismului Romania