Ieșeni, trezirea! Clujul nu este un oraș mare!

Ieșeni, trezirea! Clujul nu este un oraș mare!

Astă seară într-o postare pe Facebook a unei companii care dezvoltă un proiect imobiliar major pentru Iași am regăsit sintagma ”Iașiul este noul Cluj”. Da, scot din context. Contextul chiar nu contează.

Nici măcar numele companiei nu e relevant – putea să scrie oricine acel text -, mai ales că postările mele primesc lejer mai multe lecturi decât like-uri au ei prin sociale.

Această comparație aproape eternă cu Clujul (ni se pare nouă așa, dar e destul de tânără), arată cât de provinicial este acest patriotism local al Iașiului, cât de ”capra vecinului” este privită problema concurenței pe piața investițiilor și a dezvoltării Iașiului. Dumnezeule, câtă frustrare în comparația asta cu Clujul!

Crede cineva că își pun clujenii problema în sensul ”trebuie să fim mai tari ca Iașiul”? Credeți că durerea că Iașiul are Pelerinajul Sfintei Parascheva a existat vreodată la Cluj și au plâns vreodată hotelierii și oamenii de turism că vor și ei niște moaște atât de ”cool”? Sau că nu mai pot dormi managerii din IT clujeni de lista primelor lucruri înfăptuite ”cândva” pentru prima dată la Iași? În trecut!

Realitatea tristă e că aceste amănunte sunt interesante doar în ghidurile turistice și în poveștile ghizilor de turism. Atât. Economia trăiește din prezent, iar dezvoltarea din viitor și din exemple de bune practici și din concurența pe o piață care de mult nu se mai mărginește la granițele unei țări sau orgoliile unor regiuni.

Clujul are, oficial, cu aproape 100000 de locuitori mai puțin decât Iașiul. Cu toate astea are un stadion modern, o industrie hard si soft care face o căruță de bani, proiecte culturale cum la Iași încă nu visăm. De ce?

Clujul, spre deosebire de Iași, a scos capul din curtea vecinului. Clujul nu se întrece cu Iașiul, cu Timișoara, nici măcar cu Bucureștiul. Clujul se uită la exemple de bune practici și își spune ”Vreau și eu metrou, pentru că mă ajută, pentru că eu am nevoie de el ca să mă dezvolt!”. Ați auzit vreodată vreun clujean frustrat că Bucureștiul are metrou și că vor să facă din Cluj un nou București? Nu. Clujul se dezvoltă pentru clujeni, conform nevoilor lor. Și da, nevoile cetățenilor diferă de la oraș la oraș!

Atunci, de ce încă mai auzim prostia asta despre Iași? De ce ne uităm cu invidie la Cluj, dar nu ne uităm în primul rând cu cine ne concurăm ca oraș cu adevărat, deși nu ne place să o recunoaștem.

Păi, ne concurăm cu Chișinăul, un monstru în curs de trezire, cu o zonă metropolitană cu aproape un milion de locuitori. Da, Chișinăul acela pe care jumătate din ieșeni l-au vizitat doar din spusele ziariștilor și știrilor de de la TV (de unde și Andrei Năstase a ajuns să fie cetățean de onoare la Iași).

La 140 de kilometri de Iași există o capitală de țară, care atrage privirile lumii mai mult decât o va face Clujul prea curând. Există o capitală de țară cu universități, oameni bine pregătiți, o foame de salarii care să te convingă să stai acasă, un sistem birocratic mai eficient decât cel românesc, dar mai ales ambasade și instituții internaționale, inclusiv donatori, care vor turna bani ca orașul Chișinău și Republica Moldova în sine să atragă investiții. Și asta deja se întâmplă, mai ales în outsourcing sau turism.

Acești donatori au tot interesul ca Moldova să fie sinonimă cu Chișinăul, nu cu Iașiul. Ori, în turism anul viitor se va înființa un nou organism care va avea 12 milioane de dolari de cheltuit în următorii ani pentru dezvoltarea turismului în Republica Moldova. 12 milioane de dolari. Cât investește guvernul României în turismul din Regiunea Nord-Est? Adică din… Moldova?

La 5 ore cu mașina de Iași, port la Marea Neagră, e Odesa. Un oraș superb, cosmopolit, turistic, curat, cu peste un milion de locuitori în limitele sale. Zona metropolitană cât are? Bună întrebare…

Veți spune că Ucraina nu e un competitor pentru România. Greșit! În anul 2018, țara cu cea mai mare creștere a turismului de afaceri în Europa de Est este… Ucraina, cu un coeficient de aproape 20% față de anul precedent. România e pe plus, dar cu jumătate din acest procent. Ori, această creștere se vede la Odesa.

Fix în mijlocul orașului, în zona turistică, la prânz dai nas în nas cu IT-iștii de la Ubisoft. Dacă ai jucat măcar un joc pe PC în viața ta, știi cine sunt. Știi că la Iași nu sunt. Sunt însă la București și la Craiova. Deci, nu la Cluj.

Și ar mai fi Polonia, Georgia, Bulgaria, Serbia, Azerbaijan cu multe, multe alte orașe din țările astea cu care Iașiul într-adevăr concurează. Și ce fac toți ceilalți? Se uită cumva la Cluj cu jind? Nu.

Azerbaijan. Da, Azerbaijan. Nu petrolul le-a adus câștigarea unui congres de cosmonautica de 6000 de delegați, ci faptul că au Convention Bureau unde au angajat un austriac drept manager și niște oameni care știu să facă treaba asta. Doamne, până și dictatorii își dau seama că meritocrația și numirile politice nu se pupă! Nu, la Iași nu avem Convention Bureau. Aici încă mai confundăm industria evenimentelor cu turismul.

Toate aceste orașe se uită la cei pe care vor să îi ajungă din urmă nu cu cinci sau zece ani, ci cu un sfert de secol. Înveți mobilitate urbană din Bruxelles sau Frankfurt și o implementezi cu adevărat inteligent, nu ca ”sistemul de trafic” din Iași. Planifici punerea în valoare a elementelor istorice și dezvoltarea vieții culturale dintr-o arhitectură mixtă ca la Berlin, înveți să dezvolți un oraș universitar, dar și industrial ca în Oxford.

Poate nu sunt cele mai bune exemple, dar ideea e aceasta. Te uiți mai sus decât un nivel mediocru.

Pentru că da, comparând cu marii jucători urbani ai Europei, Clujul este un jucător mediocru. Stați liniștiți, și Bucureștiul tot la fel. Încă suntem o țară cu ”handicap”, cum se spune la cursele de cai.

Depinde doar care e calul pe care vrei să îl ajungi din urmă și pentru care te antrenezi. Ultimul din coadă sau cel din frunte. Poate nu îl prinzi, dar sigur ajungi mai sus decât dacă ai obiective mici. Așa că, vorba moldovenilor, ”să lăsăm jălea” și să nu ne mai uităm așa de des la Cluj ca bărbații frustrați la puța altuia la pisoar.

De ce ne temem de Estul Sălbatic?

De ce ne temem de Estul Sălbatic?

Vara aceasta am trecut Marea Neagră, pentru prima dată. Nu, nu înot, ci cu avionul.

Nu a fost prima mea experiență C.S.I. După cum mulți dintre voi deja știu. Locuiesc de patru ani la Chișinău, deci sunt destul de bine tăvălit prin multe cutume și povești post-sovietice, dintre care o parte mi-au confirmat clișeele despre ”Est”, dar marea majoritate m-au făcut să îmi doresc să explorez răsăritul acesta de lângă noi.

Voi fi scurt. Nu voi scrie romane cu impresii, detalii tehnice, număr de stele la hoteluri sau ”scoruri” la cazare. Doar că, după ce am fost de nenumărate ori în Ucraina, Cernăuți, Kiev, Odessa fiind locuri pe care le frecventez des și cu plăcere, Sochi / Adler la mare și Krasnaya Polyana la munte în Caucaz, apoi în Azerbaidjan la Baku și în zona lor muntoasă, mi se pare prea greu nu doar să le povestesc prietenilor și colegilor cât de frumoasă e experiența turistică acolo.

Oamenii sunt mult mai dispuși să audă despre Thailanda, Grecia sau Paris decât despre Est. Așa cum spunea și un fost coleg de-al nostru de la Travis, noi, românii, trăim cu niște concepții greșite despre o zonă căre acoperă cam un sfert de glob.

E normal. E normal să te temi de un trecut care încă doare. Doare Basarabia ocupată, dor anii de comunism și represiune. Dor multe încă în sufletul nostru, iar eliberarea aia bruscă din 1989 pare că ne-a închis complet ochii spre zona aia unde limba rusă e lingua franca.

Poate însă ne temem că vom vedea lucruri care ne vor face să ne gândim cât de prost s-au mișcat lucrurile în țara asta în ultimii treizeci de ani, iar alții ca noi s-au descurcat mai bine în turism?

Ne place să ne lăudăm cu deschiderea spre nou, cu ”experimentalul”, dar în tot timpul acesta Georgia, o destinație turistică vizitată de 8 milioane de oameni în 2018 îți aduce răspunsul ”și ce să văd acolo” de la turistul mediu român. Da, în Georgia poți zbura direct din Bucureși la niște tarife absolut democratice, încă disponibile la 120-130 eur în sezonul de iarnă, pentru că românul nostru încă are creierul bătut în cuiele clișeelor legate de Est, ”sovietic” = vechi și prost.

8 milioane de turiști anual în Georgia, însă din București biletele de avion pentru Tbilisi de-abia se vând. Zbor direct! Oare nu cumva ar fi bine să ne regândim atitudinea despre noi și despre deschiderea noastră în gândire? E următorul meu punct pe listă.

Peste 170km de pârtie construite pentru Olimpiadă la Krasnaya Polyana. Ce-i drept, sălbăticiunea Caucazului nu prea mai există acolo. Orice metru pătrat e controlat sistematic cu tunuri antiavalanșă săpate în stâncă de Doamne-ferește. Da, la ruși se poate schia în condiții excelente și vei avea parte de o experiență excelentă ca să ajungi acolo.

Băieții lui Putin nu s-au mulțumit să tragă liniuțe prin pădure, ci au tras o șosea de mare viteză de la aeroportul Adler, cu tot cu tuneluri și cale ferată de mare viteză aferentă. Ca să nu spui că nu ai cum ajunge la resorturile ridicate și ele de la zero, printre care una are un nume ușor glamuros, ca să știi ca firma mamă are destulă putere să își tragă un munte și o stațiune de schi dacă vrea: Gazprom. Personal, prefer Rosa Khutor în acea zonă. Recunosc, am și ceva pile acolo.

Baku. La întoarcerea de acolo le-am spus amicilor că mi-aș dori și eu câțiva ani de dictatură dacă Chișinăul sau Bucureștiul, ori măcar Iașiul ar arăta cum arată acum capitala Azerbaidjanului.

Ordonat, curat, nou, totul se construiește riguros, într-unul din cele două stiluri: corporatist sci-fi cu tente culturale azere, adică sticlă, beton, oțel și fantezie inspirată de motivele tradiționale de trăznești când vezi ce le-a ieșit, ori al doilea stil, o stranie copie a clădirilor europene de secol XIX din Paris sau Barcelona. Bulevarde întregi parcă scoase din Parisul lui Haussmann. Și totul arată nou. Până și centrul vechi, ”Orașul de Interior”, aflat în patrimoniul UNESCO.

E drept, Baku pute a petrol și a gaze arse. Dar și noi avem vin, munți, mare, ploaie, cernoziom, etc. Hai să nu ne plângem degeaba.

Despre Odesa, dragostea mea, voi scrie separat. E prea frumos și prea aproape de noi orașul acesta.

Sunt încă multe comori în CSI de explorat. Chiar și Moldova noastră. Că e a noastră. Noi suntem urmașii urmașilor urmașilor celor de la 1504.

E timpul să nu ne mai temem de ele. Voi ce ziceți?

Vreți să călătoriți în ”Estul sălbatic”? Aruncați-mi un mail pe dmc@europenow.pro sau alin.patru@travis.ro

Lufthansa se întoarce la Odesa. Zbor spre Munchen.

Lufthansa se întoarce la Odesa. Zbor spre Munchen.

Lufthansa a reluat, începând cu 31 martie 2016, zborurile spre aeroportul Odesa, pe pe coasta Mării Negre a Ucrainei.

Zborurile Odesa – Munchen vor avea loc de trei ori pe săptămână și oferă conexiuni avantajoase către toată rețeaua de rute Lufthansa, inclusiv la cursele lung-curier.

Programul de zbor este următorul:

Miercuri și Sâmbătă:

Decolare din Munchen la ora 09.05, decolare din Odesa la ora 13.15

Duminica

Decolare din Munchen la ora 14.35, decolare din Odesa la ora 18.50

Zborurile vor fi operate cu aeronave regionale de tip Bombardier CRJ-900, iar durata călătoriei este de două ore și treizeci de minute.