FITS 2017 – Se pun în vânzare biletele pentru nebunia teatrală de la Sibiu

FITS 2017 – Se pun în vânzare biletele pentru nebunia teatrală de la Sibiu

Mâine 28 martie 2017, Constantin Chiriac va susține la Chișinău o serată culturală la Teatrul Satiricus, dar până atunci, vestea cea mare este că de astăzi, 27 martie, de la ora 12:00, intră în vânzare biletele pentru 50 de reprezentații Indoor, care vor avea loc la FITS 2017. Teatru, dans, circ contemporan, muzică, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, conferințe speciale, spectacole-lectură, ateliere și spectacole studențești din toată lumea sunt prezentate la Sibiu în perioada 9 – 18 iunie.

Vom avea în jur de 50 de spectacole pe care le punem în vânzare în ziua de 27 martie și împreună cu aceste bilete punem și programul Indoor al festivalului. Va mai fi un set de bilete în vânzare cu ocazia sărbătorilor Pascale, iar restul biletelor vor intra în vânzare la începutul lunii mai. Deci vom putea da șansa tuturor doritorilor de frumos din România și din lume să își ia în avans bilete. Îi îndemnăm pe toți să se grăbească pentru că locurile nu sunt multe. Nu avem spații mai mari de 400 de locuri, deci sunt spații mici, unele numai de 200. Teatrul însuși nu are decât 300 de locuri, dar având atât de mulți invitați nu vom putea pune în vânzare decât 200. Deci toți cei care doresc să își cumpere bilete și să vadă de la Baryshnikov la Robert Wilson, de la Batsheva la Baletul Andalusian, de la Maria Pagés la Pippo Delbono și mulți alții, sunt invitați să își cumpere bilete din timp

a declarat Constantin Chiriac.

Biletele vor putea fi achiziționate începând cu ora 12:00, de pe www.eventim.ro. De mâine, biletele pot fi achiziționate și de la Agenția teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, care funcționează după următorul program: marţi – sâmbătă – 11:00 – 18:00 și duminică – 10:00 – 14:00. Tot de astăzi vor fi active informații despre evenimentele care intră în vânzare, pe site-ul festivalului, www.sibfest.ro.

Prețul biletelor pentru această ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu rămân neschimbate. Acesta variază, în funcție de spectacol, între 10 și 40 de lei.

FITS 2017 bilete„Chiar dacă guvernanții promit lefuri mai mari și condiții mai bune de trai, noi am păstrat prețul biletelor. Acestea nu costă mai mult decât în anii trecuți, de la 10 lei la 40 de lei. Niciun bilet nu este mai scump de 40 de lei. Eu cred că este cel mai frumos dar pe care, prin acest festival, noi îl facem tuturor iubitorilor de frumos în condițiile în care accesul la toate spectacolele în aer liber este gratuit,” a adăugat Constantin Chiriac.

Nu întâmplător, primul set de bilete este pus în vânzare de Ziua Mondială a Teatrului și este anunțat programul Indoor, primele ediții ale festivalului fiind organizate în preajma acestei zile. Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a transmis un mesaj pentru iubitorii de teatru, cu ocazia acestei zile speciale.

„Probabil că zilele acestea frumoase, pe care le-am avut ca pe un dar dumnezeiesc, în care primăvara a dus atâta căldură, atâta frumusețe și nevoie de a ne elibera de haine, de frig, de tristețe, de boală, de cer închis, de ploaie, de urât, de singurătate, arată ce înseamnă această mare sărbătoare, care este Ziua Mondială a Teatrului. Să nu uităm că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a fost construit, în primele trei ediții, în jurul Zilei Mondiale a Teatrului. Așa a început acest Festival. Prima dată a fost trei zile, apoi încă trei, după aceea au fost cinci zile, dar totdeauna în jurul Zilei Mondiale a Teatrului. Am dorit să arătăm ce înseamnă pentru noi această zi, că poate să producă o naștere care iată, acum se arată a fi cel mai important festival al lumii în domeniul artelor spectacolului.

Este sărbătoarea creației, este sărbătoarea care aduce în prim-plan faptul că noi, ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ, avem fiecare dintre noi o mică parte a creației divine, de care nu trebuie să uităm. Iar noi, putem la rândul nostru, cu puterile noastre limitate, să plăsmuim frumosul, să plăsmuim miracol, să plăsmuim emoție. Ei bine, dacă vom fi conștienți zi de zi de această putere pe care o avem și ne vom gândi la frumosul pe care să-l vedem în ochii oamenilor; să aducem acest miracol alături de fiecare ființă care uită – din ce în ce mai mult astăzi – să ridice ochii din pământ, să se poată uita la flori, la cer, la soare, la bucurie, la frumos, în mod cert atunci viața va fi altfel pe Pământ. Deci teatrul este această sărbătoare a miracolului, a plăsmuirii, a frumosului și ne bucurăm că putem să sărbătorim acest lucru împreună.”

Se reia „Faust”, spectacolul care a inventat turismul cultural în România

Se reia „Faust”, spectacolul care a inventat turismul cultural în România

Dacă nu ați văzut până acum Faust, după Goethe, montat la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu în regia lui Silviu Purcărete, ei bine, aveți acum ocazia pe 22 și 23 Aprilie 2016, la Sibiu, la sala Fabrica de Cultură (Frumos inspirat numele din cel al deschizătorilor de drum și partenerilor TNRS  de la Kulturfabrik, Esch-sur-Alzette, Luxemburg!). Continue reading

George-Alin Pătru

George-Alin Pătru

Consultant in marketing, vanzari si comunicare de produs turistic si cultural. Expert in M.I.C.E., antreprenor si…fotograf. Licentiat in filologie.

Eu, George-Alin Pătru, m-am născut cu mândrie la Caracal, pe 6 decembrie 1982. Bineînţeles, părinţii nu mi-au dat numele de Nicolae, că doar trebuia să fiu şi eu o mică minune.

În 1990 am ajuns la Sibiu, tatăl meu fiind ofiţer M.Ap.N.. Influenţa mamei, profesoară de limba şi literatura română, s-a resimţit clar în educaţia mea îndreptată spre zona umanistă. Astfel, în 1998 am ajuns să fiu elev al Liceului Teoretic „Octavian Goga”, într-o clasă cu program bilingv de limbă şi literatură engleză.

Din 1999 am început să mă implic în activităţi de voluntariat, prima şi cea mai marcantă experienţă fiind cea de la Asociaţia de Prietenie „Ille-et-Vilaine – Sibiu”, principal actor al cooperării descentralizate între judeţul Sibiu şi departamentul Ille-et-Vilaine din Bretania, Franţa. Continue reading

Exercițiul militar multinațional ”Saber Guardian”, Sibiu, România

Exercițiul militar multinațional ”Saber Guardian”, Sibiu, România

În perioada 15-25 Aprilie 2013, respectiv octombrie 2014, am organizat și administrat serviciile de cazare la Sibiu ale distinșilor oaspeți ai Exercițiului Militar Multinațional ”Saber Guardian”, care au avut loc la Cincu, iar anul următor la Sibiu, România.

Evenimentele au implicat gestionarea cazării pentru atașații militari ai ambasadelor prezente în România, miniștri ai Apărării din mai multe state, precum și delegați ai Forțelor Terestre Americane dislocate în Europa.

Cazarea invitaților a fost asigurată la Hotel Golden Tulip Ana Tower Sibiu**** și Hotel Ramada Sibiu****.

Saber Guardian Sibiu

Ghid de turism

Ghid de turism

Începând cu anii studenției am avut de a face cu delegații de străini, multe, iar lipsa ghizilor, mai ales vorbitori de limbă franceză la Sibiu la începutul anilor 2000, dar și pasiunea mea pentru Sibiu și România, m-au condus încet-încet spre o altă pasiune, cea a ghidajului.

La momentul actual, însoțesc ocazional grupuri în România și Republica Moldova. Comunic cu excursioniștii în limbile română, engleză, franceză și italiană.