Premieră mondială la Chișinău: primul festival de muzică de stradă în subteran

Premieră mondială la Chișinău: primul festival de muzică de stradă în subteran

 

Patru kilometri de tuneluri ale orășelului subteran Cricova vor deveni scena festivalului ”UNDERLAND” unde vor evolua peste treizeci de artiști și trupe muzicale din 8 țări.

Pe data de 18 februarie 2017, la Chișinău, Republica Moldova, în Galeriile orășeului subteran Cricova se va desfășura prima ediție a Festivalului Internațional al Vinului și Muzicii Stradale ”Underland”.

O mică parte din labirintul străzilor subterane ale renumitului complex Cricova se vor transforma în cartiere muzicale unde vor fi amplasate trei scene ce vor găzdui concerte ale unor trupe din Germania, Ungaria, Italia, Turcia, România, Ucraina și țara gazdă, Republica Moldova. Pe străzile Underland se vor produce și artiști de animație stradală, meșteșugari, dar și pictori sau caricaturiști, printre alții. Somelieri de renume vor susține ateliere tematice, iar obiecte de artizanat vor putea fi achiziționate în iarmarocul deschis cu acest prilej.


Din România concertează formația ”The Twisters”, alături de alte trupe internaționale care au fost deja confirmate pentru eveniment: Toporkestra, Peter Skazkyv, Ray Band, Jisipu Lung, Hang Over Jam, Bandaradan, Alina Os, Тимофей Винсковский, Pata de Ceai, Pavel Vetrici, Nastea Band, Katana dj’s, Wonder City & Rodica Olișevschi, Flash Blood, Elena Carafizi, Art Labyrinth, Vincent Jules Band, Dj Codek, Cantabile, Nikorasong, Laura Bodorin, UniVox, Magic Band, Dj Sly.

Festivalul va avea loc între orele 10:00 și 22:00. Biletele la festivalul ”UNDERLAND” pot fi procurate online la un preț echivalent cu 50 lei românești și includ, de asemenea vizita la muzeul complexului ”Cricova”, un pahar de vin fiert și accesul la ateliere și concerte.

Despre ”Cricova”:

Orașul vinicol Cricova dispune de galerii cu o lungime de peste 80 kilometri, aflate la o adâncime de 35-80 m. Cricova adăpostește peste 30 milioane litri de vin, printre care și ”Vinoteca națională”, o colecție remarcabilă de vinuri legendare, atât din Republica Moldova, dar și străine, o parte provenind din colecția de vinuri a lui Hermann Goering.

Festivalul ”Underland” este organizat de către agenția de relații publice PRofile. 

Lufthansa se întoarce la Odesa. Zbor spre Munchen.

Lufthansa se întoarce la Odesa. Zbor spre Munchen.

Lufthansa a reluat, începând cu 31 martie 2016, zborurile spre aeroportul Odesa, pe pe coasta Mării Negre a Ucrainei.

Zborurile Odesa – Munchen vor avea loc de trei ori pe săptămână și oferă conexiuni avantajoase către toată rețeaua de rute Lufthansa, inclusiv la cursele lung-curier.

Programul de zbor este următorul:

Miercuri și Sâmbătă:

Decolare din Munchen la ora 09.05, decolare din Odesa la ora 13.15

Duminica

Decolare din Munchen la ora 14.35, decolare din Odesa la ora 18.50

Zborurile vor fi operate cu aeronave regionale de tip Bombardier CRJ-900, iar durata călătoriei este de două ore și treizeci de minute.

 

LandandRide.com, 2016

LandandRide.com, 2016

În luna februarie 2016 am lansat site-ul de rezervări de transferuri auto, și nu numai, landandride.com, destinat călătorilor care doresc să ajungă în siguranță la destinațiile lor din zone cu risc din Europa de Est (Republica Moldova, România, Ucraina).